Impiedica aplicatia WhatsApp sa-ti partajeze numarul pe Facebook

Whatsapp si Facebook

Cu totii stim ca aplicatia WhatsApp cu tot cu utilizatorii sai a fost cumparata de Facebook in anul 2014, tranzactie ce i-a luat pe multi prin surprindere. Inca de atunci multi dintre cei care folosesc aceasta aplicatie s-au aratat ingrijorati de faptul ca dreptul lor la confidentialitate, aici incluzand conversatiile si datele ce se trasmit pe calea acestora, ar putea fi compromise.

Imediat dupa tranzactie, cofondatorul WhatsApp, Jan Koum a tinut sa-i linisteasca pe toti, incercand sa le arate ca nu sunt si nici nu vor fi probleme de acest fel, iar datele lor vor fi in continuare securizate si ca nu vor ajunge pe mana celor ce ar putea profita de ele.

Chiar si asa, ieri a fost facut public un anunt prin care toti utilizatorii aplicatiei au fost instiintati ca WhatsApp va incepe sa impartaseasca anumite date printre care si numarul de telefon cu Facebook. Cele doua companii spun ca noua politica va fi folositoare si va ajuta la gasirea mai rapida a prietenilor pe reteaua de socializare.

Daca doriti ca acest lucru sa nu se intample, atunci cand primiti notificarea de la aplicatie prin care veti fi indemnati sa acceptati noile politici, trebuie sa apasati pe casuta „Cititi mai mult” si sa debifati „Share my WhatsApp account information with Facebook”. Daca ati apasat pe „Accept” inainte sa faceti acest lucru, aveti 30 de zile la dispozitie in care puteti debifa optiunea mentionata anterior din „Contul meu”.

Teoretic, prin aceasta actiune datele noastre ar trebuie sa fie in siguranta, insa mai mult ca sigur Facebook nu se va opri aici.